Poate te intrebi care-i faza

Sincer, nu stiu. Se pare ca aici scriu bine.  Pentru ca aici nu imbunatatesc nimic. Si nici nu dau backspace. Pentru ca pot sa exprim ceva fara sa punctez ceva anume. E-un spatiu perimat asta. Dar nostalgia e un sublim joc al seductiei, eventually. Asta-i ca un brief  cu multe insight-uri. Poate e locul care m-a ordonat in propriile-mi ganduri. Si care m-a facut sa-mi pierd credinta, totodata.  Poate ca asta e reiterarea unor lucruri pe care le consideram depozitate intr-un spatiu obscur.  Asta e the hollow version of  feelings pe care mi se reprim de la un timp incoace. Nu incerc sa justific nimic. Poate doar sa inteleg. Mi se intampla sa nu termin frazele. Sa le las by default suspendate. Asa, cand vorbesc obisnuit. Mi-am dat seama ca nu e nici scenariul ala criptic, in care eu incerc sa demonstrez ceva de dragul argumentului  si nici dorinta de a transmite un oarecare mister nejustificat, care sa-mi tina interlocutorul prins intr-un spatiu fictional prelugit. Dar oamenii gresesc, da. Si lucrul asta n-o sa-l schimbe nimeni niciodata. Asa ca toate frazele pe care nu le termin sunt greselile aferente lucrurilor de care ma tem. Imi vine sa ciocnesc pentru fiecare fraza. Dar asta inseamna sa ma imbat si sa matur asfaltul scrijelind nume inventate pe care tu si ceilalti ce respira o patrime din aerul expirat de tine, o sa le interpretati.

Faza-i ca pielea-mi respira din ce in ce mai greu. Si e din ce in ce mai putin transparenta. Oricat de putin se intelege de aici, e suficient. There’s always space for less…


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s