Despre geniul pustiu si 1 decembrie

INTRO:

[Dumas zice că romanul a existat totdeauna. Se poate. El e metafora vieţii. Priviţi reversul aurit al unei monede calpe, ascultaţi cântecul absurd al unei zile care n-a avut pretenţiunea de-a face mai mult zgomot în lume decât celelalte în genere, extrageţi din astea poezia ce poate exista în ele şi iată romanul.]

“Oamenii noştri, zic eu, sunt de-un cosmopolitism sec, amar, sceptic — ba şi mai mult: au frumosul obicei de-a iubi orice-i străin, de-a urî tot ce-i românesc. Noi am rupt-o cu trecutul fie ca limbă, fie ca idee, fie ca mod de-a privi şi a cugeta; căci altfel n-am putea trece în ochii Europei de naţiune civilizată.

Vezi la noi istorici ce nu cunosc istoria, literaţi şi jurnalişti ce nu ştiu a scrie, actori ce nu ştiu a juca, miniştri ce nu ştiu a guverna, financieri ce nu ştiu a calcula, şi de aceea atâta hârtie mâzgălită fără nici un folos, de-aceea atâtea ţipete bestiale care umplu atmosfera teatrului, de-aceea atâtea schimbări de ministeriu, de-aceea atâtea falimente. Vei afla mai lesne oameni ce pun la vot existenţa lui Dumnezeu, decât suflete înamorate în limba şi datinele străbunilor lor, decât inimi care să iubească caracteristica cea expresivă a poporului nostru, minţi ocupate cu chestiunile de viaţă ale acestui popor, căruia îi scriem pe spete toate fantasmagoriile falsei noastre civilizaţiuni. Divorţul… adulterul umblă cu feţele bolnăvicioase, spoite din gros, măşti vii, pe stradele noastre: zâmbind femeilor le stârpeşte, zâmbind bărbaţilor îi usucă şi cu toate astea noi le dăm serbări şi le sacrificăm nopţile iernilor noastre, ne cheltuim tinereţea, care-ar trebui să aparţină lucrului spre realizarea acelor ideale spre care ţinteşte omenirea toată, şi familiei… Femeia poporului nostru nu lucrează… are cu ce trăi; bărbatul nu lucrează, căci n-are la ce lucra — toate fabricile din lume concură cu mizerabila sa meserie. Cât despre inteligenţa noastră — o generaţiune de amploiaţi… de semidocţi… oameni care calculează cam peste câţi ani or veni ei la putere… inteligenţă falsă, care cunoaşte mai bine istoria Franţei decât pe-aceea a României, fiii unor oameni veniţi din toate unghiurile pământului, căci adevăraţii copii de român încă n-au ajuns să înveţe carte… oameni în fine care au făptură şi caracter de la taţii greci, bulgari şi numai numele de la mumă — de la dizgraţiata Românie. Şi încă dacă şi-ar fi câştigat prin ceva dreptul de-a se numi români; dar nu. Ei îşi urăsc ţara lor mai rău şi mai cumplit decât strainii. O privesc ca un exil, ca o supărătoare condiţiune a existenţei lor… ei sunt… cum o spun înşii, români de naştere, francezi în inimă — şi dacă Franţa le-ar procura semidocţilor noştri avantajele pe care le  dă nefericita lor patrie, ei ar fi emigrat de mult… cu toţii!

Schimbaţi opiniunea publică, daţi-i o altă direcţiune, răscoliţi geniul naţional — spiritul propriu şi caracteristic al poporului din adâncurile în care doarme, făceţi o uriaşă reacţiune morală, o revoluţiune de idei, în care ideea românesc să fie mai mare decât uman, genial, frumos, în fine, fiţi români şi iar români…”

 


One thought on “Despre geniul pustiu si 1 decembrie

  1. au trecut ceva ani de la scrierile astea. in ce masura se mai mentin?
    eu le regasesc actualitatea, dar what does it take ca sa intre in constiinta de neam?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.