je pars

 

woolly_thoughts_about_leaving_by_virtud

 

tremuram din toate incheieturile. mi-am vazut prietenii parasindu-ma pe rand. 

radeau si priveau goi inutilitatea lor in preajma mea,  ridicata la rangul de necesitate. isi sorbeau caietele cu notite mestesugite…se vedeau proiectati mari intelectuali intr-un viitor atat de nesigur. se visau unii pe altii in noapte. acea noapte. a fost noaptea in care am asudat, mi-am transpirat visele. Am ridicat cana de ceai si-am reusit s-o scap. n-am facut-o tandari. mi-am udat corpul bolnav cu fierbinteala unui lichid cu miros de medicament. si am continuat sa privesc in jur la spectacolul unui ceva mai intens si mai puternic, am scrasnit din dinti, am ascultat cum timpul asta pleaca. pe-un tic-tac melodic si grabit. “jurul” se pierde intr-o vechitura fada. o rabla de sifonier sau cufar pe care le deschizi atunci cand nimeresti cheia potrivita din cele 248 croite gresit. “jurul” revine doar cand se aude taraitul vreunui telefon…”alo” auzi pitigaiat in telefon. ” nu e nimeni…” spun si inchid. ” ha, te uit, te uit, uit,uit…in graba! repede. plec!” spune celalalt eu. cel ce nu e in pat. cel ce nu asuda. imi spune imperativ sa ma ridic. cel ce nu clipeste, cel cu initiativa, cel cu optimismul.    ” hai, hai sa incepem sa impachetam. aici nu avem ce sa mai facem. ceaiul e prea rece. si de altfel cana e goala.” imi pune valiza in fata..”avem cateva luni, ar fi bine sa incepem sa alegem. de data asta vin cu tine… “


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s