gift boxes. how to lose

 

r_f_a_d__by_alyz

sunt frustrata  fuck it. si nu ma mai regasesc in lucruri normale. de fapt nu cred că mai pot să ma regasesc..alerg ca o bezmetica fara tinta, crezand ca tinta o sa se iveasca pe drum. ca poate pe o placuta la a 7a intersectie la stanga o sa apara scris mare ” Highway to Wherever you like- special made, crafted just for you dear”… pierd din lucruri si nu genul ala de lucruri cu textura materiala. e ca atunci cand ai o multime de jucarioare de cand erai copil si te hotarasti sa le pastrezi. cumperi o cutie mare cu imprimeu. iti inghesui anii aia in care mai stiai sa te bucuri fara sa astepti ceva in schimb, fara sa te gandesti la ce naiba o sa se aleaga de viata ta de la un punct incolo si de indata ce inchizi cutia, esti prins de imprimeu. te atrage pentru ca luceste mai tare, pentru ca e nou si pentru ca toate amintirile alea pe care le-ai inghesuit sunt doar farame. ramai uimit de capacitatea de depozitare si de liniile de pe cutie ce se impletesc intre ele de parca sunt sireturi in fata unei prime partide de sex. de parca that could be possible! intr-un final, ca in filmele proaste, vrei sa deschizi cutia, pentru ca ti-ai amintit de constiinta, ti-ai amintit ca oamenii nu se imbraca cu haine, ci doar se ascund pe sub ele, pentru ca sunt niste jegosi manjiti ce nu isi pot afisa goliciunea de teama ca nu cumva leprosul de langa sa vada cat jeg si otrava e depozitata pe ei. deschizi cutia si e goala. le-ai pierdut… acum poti sa te intorci la frumusetea vietii de carton. hai, go for it! lucruri pe care le iubesc, lucruri care imi sunt intamplatoare, lucruri sesizabile.. unde naiba e linia de demarcatie?   în jocul unui copil, ştii genul ăla de joc cu o cupola mică de sticlă deasupra, cineva a uitat să mă scoată. eu sunt un lucru concret. deşi…tind sa cred ca sunt ceea ce scriu. o aberaţie fantasmagorică, aglomerare de frustrari şi teritoriu minat. 

0269.


4 thoughts on “gift boxes. how to lose

  1. Clair Obscure acolo pe perete…in ciuda ‘aberatiilor’ai reusit sa subliniezi ‘drama’ de care ne lovim noi, cei nou-veniti in lumea responsabilitatilor de orice fel…
    Pe de alta parte o consider absolut binevenita..pentru ca hai sa fim seriosi..noua ne place sa visam..si sa ne amagim(Aka ‘taramul aberatiilor’)..si majoritatea scririlor noastre se bazeaza pe nostalgii…am ramane fara maerial daca nu am fi frustrati..angoasati si asa mai departe….deci hai sa nu mai judecam traumele astea:P

  2. stii ce e ciudat?frustrarea aruncata “peste” zid, cand nimeni nu cere lucrul asta. stii ce nu e deloc ciudat? ca interpretezi la fel de gresit ca si mine. evident, tot ce se scrie trece prin ochiul critic si se supune unei hermeneutici greu de controlat. ti se dilata pupila si bei cafea,fumezi tigara dupa tigara si incerci sa vezi ce naiba a vrut sa spuna. cu fiecare noua incercare dai de alta varianta. poate ca nu e niciun mesaj si atunci toate variantele sunt inutile. stii ce e cel mai ciudat? ca ne incapatanam sa credem ca sunt utile chiar si in plina luciditate.
    am sa caut cartea, promit:). caramizile cad oricum. emotia? poate doar daca individul in fata caruia te afli e prea tampit sa caute explicatii logice la tot ce i se intampla sau dimpotriva sa fie atat de narrow incat sa nu mai caute nimic in afara de tehnici noi de agatat, masini de lux cand el nu-si schimba sosetele cu saptamanile, sticle de Jack la sfarsit de saptamana si nimic de mancare in frigider. si indivizii astia sunt peste tot. dar asta e doar parerea mea… si nu cred sa fie una relevanta.

  3. Sunt si eu rupt in gura acuma de somn si de durere de cap, dar cred ca am inteles cate ceva din ce ai scris. Imi amintesc de vremurile de cand faceam chestii fara sa astept nimic in schimb. Imi amintesc ca am facut multe eforturi si sacrificii pentru anumite persoane si le faceam ca parca ma simteam mai bine facand ceva util pentru cineva care avea nevoie de acele lucruri. Dupa mult timp, am rationalizat ca probabil numai din partea mea vine tot…si cand am eu nevoie urgent de ceva…se lasa tacerea. Am hotarat sa tac o vreme, sa astept ceva mesaje, sa astept sa dea cineva de mine. Iti zic ca am asteptat mult. Am inceput sa inteleg cat de parsivi sunt majoritatea. M-a afectat mult chestia asta, dar am hotarat ca voi continua sa fac multe fara sa astept inapoi, in schimb sa nu ma mai sacrific cu nimica si sa nu ma implic sentimental, decat daca am timp si pot. Cat despre regasitul in lucruri normale…ce e aia normal? Nu cred ca mai exista o normalitate de ceva timp, e la moda sa fi deosebit si ciudat in felul tau. E un lucru tampit cand stau sa ma gandesc, pentru ca nu mai exista o ordine. Libera exprimare cred ca e dusa la extrem si ce pentru unu e normal, pentru altii e deplasat. Un exemplu care pot sa-l dau e ca intr-o zi, un taximetrist a lovit o tipa pe trecerea de pietoni in a carui apropiere ma aflam si eu, tipa ajungand la spital intr-o situatie destul de grava. Dupa 2 saptamani aflu de la cineva de la locul accidentului ca taximetristul a dat-o in judecata pe tipa. E ceva normal in asta?! Pentru unii da, pentru unii nu. Sunt atata de dezorientat incat mi-am format modul meu de viata in care binele inseamna sa ajuti persoanele de langa tine sa se simta mai fericite. Ca a furat ceva si il ajut sa iasa din probleme, tinandu-i putina morala in speranta ca nu va mai face, e un bine pentru el…ca defapt ajut un hot sa nu fie pedepsit pentru raul facut…dar stiu ca imi este recunoscator si sper ca data viitoare nu va mai face. Normal este modul tau de a face lucrurile, de a le gandi. Filosofii spuneau ca atunci cand o nebunie este facuta de majoritatea, atunci acea nebunie devine normalitate. Problema in zilele noastre e ca nu exista aceasta normalitate, pentru ca aproape toti au opinii diferite. Ma doare capul…! Simt ca nu ma potrivesc zilelor noastre, dar daca ajung in cazul extrem in care refuz sa accept imoralitatea si nebunia din zilele noastre, nu voi mai fi acceptat de societate si voi fi inlaturat, scos. Asa ca, trebuie sa ne punem masca din cand in cand si sa ne jucam rolul. Suna…cum suna, dar trebuie. Tu iti dai seama ca majoritatea stim faptul ca am vrea sa fim noi insine dar nu putem din cauza celorlalti? Dar daca faci primul pas, esti taxat rau. Jucam teatru zilnic si mecanizam totul intr-un mod foarte constient. Suntem nebuni cu toti. Te-am lasat…durerea de cap se intensifica…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s