gand de imprumut

 

cu fiecare nou post, blogul asta nu ma mai descrie pe mine. nu stiu daca mai descrie pe cineva…bia spunea ca se mai regaseste printre cuvintele astea sifonisite frumos( cuvantul nu exista, dar il inventez pentru ca il gasesc potrivit pentru ceea ce vreau eu sa conturez. anume: lucruri scrise la inceput la nimereala cu credinta ca din haosul unei minti se poate crea ceva coerent, apoi recitite si ajuns la concluzia ca nu au nicio legatura cu ce voiam eu sa exprim. revizualizat inca o data si schimbat topica, schimbat cuvinte, schimbat tot…cam asta trebuie sa fie “sifonisit”).

urmand ata subtire si foarte glamorous pe care scrie a inceput facultatea, ma gasesc deranjant de ocupata si culmea nu cu tine, dear new school, prin extensie town, ci cu destinele indivizilor din jurul meu…dependenta mea de oameni si de comunicare ma reduce…paradoxal, la tacere( cu cat vorbesti mai mult cu atat ai mai putine lucruri pe care sa le scrii) ma inchid intr-o scoica compacta, ermetica, asa ca arunca-ma te rog in mare! vorbesc pentru ca ma vad obligata, zambesc fad si imi croiesc o noua poveste de care sa ma bucur…

ma trezesc dezorientata in dimineata asta, in patul meu de acasa, pat de weekend si de ocazie, deschid calculatorul, astept un sms, un offline…stiu. ne regasim in alte povesti. si visam la alte tripuri. al meu e cu un picior ce se dezlipeste de corp si fuge prin mijlocul camerei de unul singur, cuvinte ce se lungesc, obiecte de guma, corp metalic, solid, in reluare. al tau? visasem candva un loc ciudat, de atunci ma tot gandesc sa imprumut gandul asta unui regizor de film…nu, nu vreau bani pe el, e doar de imprumut! locul se numea porrage( da am visat si numele) e foarte ciudat si nepotrivit, stiu, dar nu eu l-am ales, adica eu l-am ales, numai ca subconstientul isi cere drepturile. si era locul perfect in care sa te claustrezi, singur printre oameni, get it?…sa treceti unul pe langa celalalt si sa ramai surprins de starea serena indusa de lipsa de comunicare. lipsesc frustrarile, agitatia aia stomacala, respiratia greoaie si pulsul accelerat pe care nu le poti controla. sa incerci sa pui in miscare o chestie coerenta si sa iasa sub forma unui norisor, asa ca in comic bookurile de care imi vorbea un prieten. norisorul se plimba constant printre ceilalti indivizi, ciocnindu-se de alti norisori,  se sparge si cade pe pamant un pumn de litere…doar litere. iei literele de jos ca si cand ai lua primul pumn de praf cosmic si incepi sa refaci universul. asta sa fie cu adevarat momentul in care te uiti in ochii individului ce si-a pierdut si el norisorul… asa sa intelegi totul…


2 thoughts on “gand de imprumut

  1. dream is destiny…imi place sa cred ca nu e atat de important sa intelegem de ce simtim unele lucruri ci e mult mai important simplul fapt ca le simtim, ca am gasit un mod de a transmite idei si sentimente, notiuni abstracte pt a ne integra intr-un intreg si a nu ajunge la alienarea totala de cei de langa noi…ok e oficial..am vazut filmu ala de prea multe ori..a noua oara aseara 🙂

    ps. daca piciorul tau fuge al meu sta pe loc. mi l-am luxat azi. cu toate astea ziua de azi a fost geniala 😀

  2. sunt in dezechilbru total. nush daca sunt mort sau daca traiesc mai intens ca niciodata. nu sunt hotarat. nu ma pot hotara momentan. oricum nu renunt. sunt prea incapatanat dar nu vreau sa renunt. nici la ideea noastra malefica si nici la alte lucruri in care cred.

    x0x0x0

    ps. nu iti mai fa atatea griji. o sa incepi si scoala. you’ll see

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.