well, i was drunk.

ma uitam pe birou, asa cum fac de obicei cand stau la calculator -lucrurile ce se complac in natura lor plastica si statica, ma uitam pe rafturi, titluri de carti ce curg de sus in jos pe orizontala, am gasit agenda in care stiu ca am notat un deadline, doua telefoane, unul roz – lumea il eticheteaza ca fiind “atat de roz” de parca rozul poate fi atat sau neajuns de roz( you have a pink “something” you’ve got yourself a nice label), altul negru, dar fiind negru trece aproape insesizabil, “hotelul alb” al lui d.m. thomas, in timp ce ma gandesc la cu totul si cu totul alta carte, ” inainte de tacere” e. sabato…gata, m-am oprit. intamplator sau nu, aseara am avut sentimentul acela de “feels nice to be dizzy” remembering the old times cand mergeam la mare undeva pe la sfarsitul lunii august, avand in nari mirosul ala dulceag si de demult, de sfarsit de vara. mereu entuziasm, mereu melancolie, mai niciodata bani si un infinit “fuck the system”…those were the good old times. si totul a inceput aseara cu redd’s sau no redd’s…poate ca tocmai decizia unui no redd’s m-a facut sa fac un salt inapoi in timp, chipuri de acum 2 ani, flashuri de prin costinesti si vama.

binenteles aveam un carnetel si notam absolut toate aberatiile si cliseele posibile…mi se parea deosebit de amuzant. si acum mi se pare. poate de aia le si scriu aici…

1. prima betie. costinesti. white horse.

” in ce masura iti poate aduce aminte boxa din White Horse de lucruri formidabile?

am intrezarit goliciunea campiilor ostile care racneau trecuturi. cine naiba vorbeste despre drumuri ce se continua spre infinit? Au incetat sa mai existe de indata ce cineva a inceput sa-si imagineze cum ar putea arata…”

tot undeva in costinesti. pe plaja cred. 2. a doua betie

“un loc atat de sterp candva…isi pierduse puritatea. candva zacuse inconstient. traise sub farmecul frumusetii primitive. adevarat. auzi chemarea din larg. marea tipa. imi caut iar cuvintele. cateodata scruteaza in departari si nu sunt eu cea pe care vor sa o intalneasca. se gandesc ca din gura mea nu pot iesi decat lipsite de valoare si profunzime, ducandu-se singure spre mutilare…si am crezut candva in clipe de fericire, carora sa le ridici altare si sa le sadesti magnolii, crezand ca fericirea ridica lucrul neinsemnat pe un loc decent. dar fericirea e pura iluzie, pe care cu nimic nu o diferentiezi de satisfactia obtinuta dintr-o jumatate de sticla de vin cu 11,5 % alcool. ”

betia a treia.

” auzi? cum?! tu chiar nu auzi… da, stiu…ei bine, e doar un suierat, dar totusi. lasa. poate e mai bine ca nu auzi. poate asa…nu va trebui sa intelegi. de fapt ce sa intelegi? alcoolul? stii, poate ai dreptate! a fost… nimic. eu- parte din nimic. sa plecam. o sa revenim si maine, dar maine n-am sa te mai amagesc cu nimic. azi e prea devreme, maine prea tarziu..”

betia a treia. part II.

“fireste ca mi s-a facut frig! credeai k ma pot lipsi de tine la infinit? da, ar fi bizar daca nu ar fi rece, nu? credeam ca intelegi… a! asta era! evrika! asteptai noul! pe naiba! mi-a fost greu sa ma prind!

pe cine sa-ntelegi…sau cine sa-nteleaga. cand singur, te apasa un gand de nicaieri. si cum sa iesi din cercul ce preseaza. pe pietre pe nisip o pata de lumina. un inger, o speranta, injectii, un doctor, alb, parafina. traim prea pur? prea ne-nteles de nimeni? de ce o varsta cere Sacrificiul? cui i-a pasat si cat din tot ce-a fost nu s-a sfarsit? construieste din felii de paine Somnul. cat se intelege din lipsuri si partial? traind, viciem suflarea…”(apoi urmeaza o serie de foi rupte).

“aud al ei suierat. marea povesteste. daca am sti cum sa o ascultam…in fiecare dimineata isi incepe povestea si-si spune rabdatoare framantarile. multi se pierd in suierat. dar marea nu este despre pierdere sau regasire. cineva spunea, vama veche cred, ca “marea te spala, te spala si te sareaza”. marea nu e pierdere sau regasire, e apa, sare si suierat si visuri pe care tu incepi sa le construiesti folosind imaginea marii…”

aici nu mai e betie.

“ajungi la trista concluzie ca marea nu are absolut nimic special in afara de ideea in sine de eliberare si de freamat, miscari ciclice de valuri si gust sarat. trist… ma simt poate, prea singura pentru tot ce e in jurul meu. aveam impresia ca apartin la ceva. si ceva-ul redevine, trist si carnavalesc…Scrum!

homecoming. tren. nici aici nu e betie.

” whatever. incep sa-mi rod unghiile. si iata…se intrezaresc mizeriile tinutului din sud.” ( cred ca vorbeam de suburbiile bucurestiului, apoi foi rupte). home and nothing of course…am ajuns pe toamna. la naiba! de ce trebuie sa imi stea mintea fixata intr-un singur punct? si ploua. si oare ce simte el acum? la naiba cu toamna mea cu tot! mai bine as fi pierdut un alt anotimp…”

well, that’s all…sunt aberatiile mele de la mare, pe care acum, recitindu-le pentru a da publish…le gasesc sensibilizante…pe alocuri cliseice, but still memorabile.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s